11.11.2007

Puterea Votului - za muvi!

Studiourile Hollywood va prezinta in premiera pe tara un nou blockbuster: Puterea Votului!

Distributia: Roberta Anastase, Adrian Cioroianu, Daciana Sarbu, Karoly Borbely, Elena Basescu, Irina Tudor, Catalin Avramescu, Dorin Matei, Dan Stoenescu, Valentin Raducanu, Eugen Tomac si Bogdan Gavrila.



Imagine si Montaj: Adrian Rusan
Realizator: Catalin Buznea

18 comentarii:

Anonim spunea...

Asociaţia Pro Democraţia are plăcerea de a vă invita marţi, 20 noiembrie 2007, la sediul său din Bd. Mareşal Averescu nr. 7, Pavilion F, etaj 3 (în incinta Complexului de Servicii Sociale Sfânta Ecaterina) începând cu orele 18:00 la APD Café – întâlnirea periodică a membrilor, voluntarilor şi simpatizanţilor acestei organizaţii.

Vă adresăm această invitaţie având în vedere faptul că responsabilitatea socială reprezintă una dintre valorile pe care compania dumneavoastră şi le-a asumat cu succes în cadrul societăţii româneşti.

În cadrul APD Café veţi avea ocazia să vă întâlniţi cu o parte dintre observatorii APD şi să participaţi la dezbaterea cu tema “Rolul reprezentanţilor României în Parlamentul European”.

În plus, cu această ocazie vom organiza şi un eveniment de strângere de fonduri destinate a sprijini Asociaţia Pro Democraţia în eforturile sale de observare a alegerilor pentru desemnarea reprezentanţilor României în Parlamentul European. Fondurile strânse vor acoperi diurna pentru un număr de minim 120 de voluntari ai APD care urmează să observe alegerile europaralamentare din data de 25 noiembrie.

Considerăm că prezenţa observatorilor noştri în secţiile de votare cu ocazia alegerilor europarlamentare din data de 25 noiembrie reprezintă o garanţie a faptului că voinţa cetăţenilor care vor vota va fi respectată şi va fi reflectată în rezultatul alegerilor. Îi invităm alături de noi pe toţti cei care cred că votul lor contează şi merită respectat.

Asociaţia Pro Democraţia este o organizaţie neguvernamentală, non-profit şi neafiliată politic, cu carcacter civic. Misiunea APD este de a întări democraţia prin stimularea participării civice la nivel naţional şi internaţional. Asociaţia Pro Democraţia are o experienţă de 15 ani în observarea alegerilor în România şi regiune. APD a recrutat, instruit şi acreditat în toată această perioadă peste 10.000 de observatori la toate alegerile desfăşurate din 1992 şi până în prezent în România, precum şi la foarte multe alegeri desfăşurate în regiune (în Republica Moldova, Ucraina, Albania, Serbia, Kirghizstan, Turkmenistan etc.=

Pentru detalii suplimentare precum şi pentru mai multe informaţii despre eveniment vă rugăm contactaţi:

Dragoş Geamănă, Membru în Consiliul de Conducere - Asociaţia Pro Democraţia

Tel: 0722 609 530

apd.bucuresti@apd.ro


Vă aşteptăm!

Anonim spunea...

MCP PRESS AGENCY

I N V I T A T I E

pentru


SUSTINEREA CAMPANIEI DE INFORMARE INTERNATIONALA

“ M A S E L E C O N D U C P U T E R E A ”

24 noiembrie 2007


In ultimii ani, Agentia MCP Press (MASS COMMUNICATION POWER) a organizat si a participat la evenimente importante care au avut drept scop dezvoltarea societatii civile in general si intarirea rolului opiniei publice in special.

Faptul ca in Romania cetatenii se confrunta cu unele probleme sociale si datorita lipsei de comunicare, este o certitudine, dar o parte din acestea sunt greu de rezolvat de politicieni. Decizia corecta, trebuie sa vina de la mase (popor). In multe cazuri organizarea unui referendum este cea mai buna solutie, ce confirma puterea suverana a natiunii. De aceea, consideram ca se impune cu necesitate sa acordam o mare atentie maselor, rolului opiniei publice.

Din istoria popoarelor se stie ca forta maselor este hotaratoare in realizarea progresului social, indiferent de functionarea celorlalte puteri din societatea omeneasca.

Ca urmare, Agentia MCP Press (Departament al Fundatiei MASS COMMUNICATION POWER), cu membri in intreaga lume, va adreseaza si in calitate de reprezentant al societatii civile, apelul de a sprijini campania: “ M A S E L E C O N D U C P U T E R E A ”, probabil unica din punctul de vedere al sensului si al problematicii abordate pana la aceasta data.

In aceste conditii, opinia Dvs., ca si a celorlalte persoane importante din societate va facilita conditiile de aparitie a unui curent de opinie publica modern.

Ne propunem sa revigoram sistemul politic din fiecare tara prin actiuni de comunicare-participare, generate de infiintarea unui Forum International al Societatii Civile, ce va avea o publicatie reprezentativa.

Astfel, actualele standarde de dezvoltare economico-sociale internationale, de mare exigenta, trebuie indeplinite de cat mai multe persoane si cu sprijinul fortelor mass-media, care de asemenea au un rol important in prezentarea realitatii obiective.

Avand in vedere faptul ca exista si politicieni care acorda prioritate intereselor personale, ignorand satisfacerea nevoilor si a intereselor sociale, am lansat aceasta campanie-program, care va fi un semnal firesc si pentru elita conducatorilor.

Mesajul este acela de a atentiona actuala putere din orice tara a lumii ca forta democratiei este invincibila, indiferent de functionarea celorlalte tipuri de putere.

Asteptam raspunsul Dvs. care ne onoreaza si va multumim !

Pentru detalii; cu deosebita consideratie, Presedinte M C P, Ec. Mihail Georgevici

Piata Walter Maracineanu, nr. 1-3, et. 6, camera 412, Bucureşti, sect. 1,
Tel / Fax : 031 80 40 152,
Mobil : 0726 240 840, E-mail: agency@mcppress.ro, WWW.mcppress.ro

CONT BCR, BUCURESTI, Filiala Lipscani,
RON RO88RNCB0090000509540001,
EUR RO61BTRL04304201866656XX

Anonim spunea...

MCP PRESS AGENCY


COMUNICAT DE PRESA


Primul comentariu in legatura cu lansarea cartii:

"Tu faci Realitatea!"



3 Decembrie 2007

Dupa cum stim, Realitatea TV a tiparit 5.000 de exemplare din cartea "Tu faci Realitatea ! ", in paginile careia se regasesc dorintele romanilor exprimate in cadrul campaniei ce s-a desfasurat in Bucuresti, Cluj, Brasov si Iasi in perioada de dinainte de referendum.

Niciodata romanii nu au avut posibilitatea de a-si exprima ideile lor cu privire la aspectele sociale cu care se confrunta in cadrul comunitatii, asa cum s-a intamplat la acest eveniment, motiv pentru care apreciem initiativa deosebita a postului " Realitatea TV ".

Cu toate acestea, atragem atentia asupra unor pericole sociale pe care cetatenii desi le cunosc, din pacate, le accepta incredibil.

Din continutul mesajelor citite, dar si din realitatea vietii curente, rezulta ca cetatenii nu mai cred in justitie, dar nici in mass-media !

Nu cumva totul pleaca de la reteaua mafiei, de la grupurile de interese din societate la care se refera si presedintii Traian Basescu si Vadim Tudor ?

Consider ca cineva trebuie sa controleze si sa sanctioneze « NEDREPTATEA » in cel mai scurt timp posibil, in interesul binelui public !

Atentie ! Oare chiar sunt lipsite de ecou declaratiile;

a) Jurnalistul de investigatie Alupei nu odata a evidentiat in emisiunile tv, faptul ca; "oamenii sunt indusi in eroare si nu mai cred in justitie" (exemplu de caz, chiar cel prezentat duminica 2 decembrie 2007, "persoane arestate pentru o crima pe care nu au comis-o")
b) Senatorul Marinescu a afirmat in diverse situatii ca "bucurestenii sunt mintiti cu televizorul" si atunci,cand vom deveni corecti intr-o Europa Unita ?

Trebuie sa stim odata cine manipuleaza opinia publica in detrimentul dezvoltarii democratiei si al progresului social !


Cu deosebita consideratie,

Presedinte MASS COMMUNICATION POWER,
Ec. Mihail Georgevici

Anonim spunea...

Comunicat - MCP Press Agency

O noua alternativa la serviciul public « 112 »

SITE-UL « MULTIMEA CETATENILOR PACALITI »

7 Decembrie 2007

Tot mai multe persoane in ultimul timp incearca sa primeasca ajutor apeland la « 112 ».
Dupa cum am aflat, mai exista si cetateni care se tin de farse si care pot fi cu usurinta identificati de organele de specialitate ale statului.

Varianta pe care o vom lansa prin utilizarea acestui site va evidentia nu numai cazurile negative concrete cand cetatenii cad victime in relatia cu o companie, organizatie sau institutie, ci si inregistrarea pe site-ul public « MCP », a persoanelor juridice, indiferent de importanta sociala a acestora (daca fac parte din Guvern, Parlament, etc.).

Prin urmare, incercam sa implicam intr-o masura tot mai mare cetatenii in rezolvarea problemelor lor, in acord cu cerintele Uniuniii Europene, in minimum de timp posibil si cat mai vizibil.

Consider ca utilizarea in premiera a acestui site va evidentia modul de solutionare democratica si transparenta a diverselor probleme ale cetatenilor, va favoriza sporirea fortei opiniei publice. Prin utilizarea site-lui « MCP » vom cunoaste cu siguranta institutiile care se implica eficient in favoarea cetatenilor. Dorim ca obiectivul cresterii responsabilitatii sociale in Romania sa nu mai reprezinte, la fel ca si in vremurile trecute, doar un simplu slogan.

Deoarece avem nevoie de o investitie financiara, facem apel catre fortele democratice interesate de binele public sa sprijine in limitele posibile aceasta initiativa.

Asteptam semnale bune si de la Dumneavoastra si va multumim !

Asa cum romanii in lume sunt mereu pe primul loc, sper ca si prin lansarea acestui site « Multimea cetatenilor pacaliti » sa dovedim realitatea din Romania, imaginea si credibilitatea de care avem nevoie la nivel international. Va multumim !

Cu deosebita consideratie,

Presedinte MASS COMMUNICATION POWER
Ec. Mihai Georgevici.

Anonim spunea...

Campanie pentru " MASS – MEDIA CURATA "


In goana dupa senzational si profituri tot mai mari, ne-am obisnuit sa denaturam realitatea.


1. Prezentarea, cu regularitate, la buletinele de stiri a aspectelor negative ale realitatii, comentate subiectiv, partinitor sau sententios.
2. Vicierea imaginii Romaniei in lume, prin prezentarea unor opinii neautorizate, care eticheteaza un popor intreg dupa comportamentul individual al unor romani, sau mai grav, al unor rromi certati cu legea.
3. Repetarea acelorasi stiri negative intr-un interval de timp mai mare sau mai mic.
4. Generalizarea periodica a unor nereguli, ca si cum ar fi o regula de urmat sau o trasatura a caracterului national.
5. Preluarea unor informatii neverificate de la persoane interesate si subordonate triunghiului corupt – om politic - om de afaceri – reprezentant mass-media, care denatureaza atentia de la adevaratele cauze ale evenimentelor.
6. Adeseori, vedem cum emisiuni neprofesionaliste au drept protagonisti personaje de mahala, unde sunt dezvaluite informatii legate de viata privata sau despre procese aflate pe rol. Avertizam ca nu se poate face justitie cu televizorul si nici influenta mersul unei anchete prin tot felul de manevre ori diversiuni ce tin de pretextul investigatiei jurnalistice. Ne intrebam pe buna dreptate, daca nu cumva si mass-media nu si-a dezvoltat capitalismul ei clientelar.
7. Sa ne abtinem in a subaprecia institutiile statului, pentru a nu face loc anarhiei si grupurilor de interese speciale care urmaresc distrugerea fortei si autoritatii statului national roman ca stat de drept si democratic.
8. Dupa cum stim, legea fundamentala a statului, Constitutia Romaniei, prevede clar la articolul (30), alineatul (6) « libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine »; alineatul (7) « sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri ». De asemenea in articolul (31), alineat (3), se prevede ca « dreptul la informatie nu trebuie sa prejudicieze masurile de protectie a tinerilor sau siguranta nationala ».
9. Ne exprimam propunerea infiintarii unui organism cum ar fi « Consiliul National Antidezinformare », la fel cum exista « Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii », care sa aiba in vedere descurajarea razboiului mediatic, imagologic, axiologic si ideologic, a intoxicarii opiniei publice prin neinformare si suprainformare. Ideea noastra a fost dezvoltata si in paginile revistei trimestriale « Politica Nationala », capitolul «Organizarea statului national».
10. Ne adresam Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu, pentru aplicarea prerogativelor constitutionale, mentionand articolul (30) alineat (5) care prevede ca « legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii ». Revine o mare responsabilitate Parlamentului de a modifica si completa legea protectiei informationale, consultand « societatea civila si academica ».

Presedinte MASS COMMUNICATION POWER

Mihail Georgevici

Anonim spunea...

Clubul « CU VESTI BUNE »

Probabil v-ati intrebat adesea: de ce suportam in ultima vreme, stressul stirilor negative ?

Cu totii intelegem ca marile realizari ale cetatenilor sunt de neconceput in absenta eforturilor noastre, a faptelor « de bine ».

Consider ca mediatizarea permanenta a unor aspecte antisociale, nu ne onoreaza si cu atat mai mult, nu merita sa fie prezentate pe prima pagina a unor publicatii. Ca atare, aceasta metoda de « respect » pentru cetatenii Romaniei, o consider nepotrivita la acesta data.

Astfel, daca analizam cu atentie actualul context geopolitic si economic dificil, incepem sa intelegem din ce in ce mai bine de ce investitorii straini vor continua sa priveasca Romania cu aceeasi reticenta pe care o demonstrau si inainte de intrarea ei in NATO.

Deci, sa insistam sa promovam mai mult aspectele pozitive ale realitatii, acestea sa fie in centrul atentiei !

Primim la CLUB, orice veste buna pentru romani, nu ne intereseaza stirile care manipuleaza opinia publica si care sunt evidente ! (mai ales ca lupta intre diferitele centre de putere este continua si chiar mai mult, vizibila pe toate canalele mass-media dupa 1989).

Nu uitati, mai exista si jurnalistii corupti - de care nu se ocupa nimeni, care pot influenta gresit atentia publica ! De aceea, mai mult ca oricand, se simte nevoia, odata cu intrarea in Uniunea Europeana, sa reusim sa creem un curent nou si valoros de opinie publica.

Ne propunem chiar sa sustinem si sa dezvoltam o retea cat mai mare de « specialisti ai vestilor bune », o conditie a dezvoltarii democratiei si a civilizatiei in zilele noastre.

Va asteptam stirile Dumneavoastra interesante si daca este posibil chiar si cu comentarii.


Atentie ! Clubul « CU VESTI BUNE » are nevoie de sprijinul membrilor « NEOGEN », al celor ce apartin Clubului
« LIDERILOR DE PRETUTINDENI » si nu numai.


Cu stima, “ Miges ”, corespondent
MCP (MASS COMMUNICATION POWER)pe www.NEOGEN.RO

Anonim spunea...

Buna ziua !

Va atasam cateva randuri din partea
PARTIDULUI POPULAR SI AL PROTECTIEI SOCIALE

Cu deosebit respect,

Echipa
CONSENS



LA INCEPUT DE DRUM




PE BUNĂ DREPTATE SUNTEM INTREBATI:


CE ESTE “ PARTIDUL POPULAR ŞI AL PROTECTIEI
SOCIALE ? ”

METAFORIC VORBIND, PUTEM SPUNE CĂ PARTIDUL
POPULAR SI AL PROTECŢIEI SOCIALE ESTE
NUFĂRUL INFLORIT IN MIJLOCUL UNUI LAC MOCIRLOS
ŞI INFESTAT DE O POLITICĂ INJUSTĂ
ŞI NEDREPTĂŢI SOCIALE.

DE ASEMENEA SUNTEM INTREBAŢI DE CEI CARE SUNT
INTERESAŢI:

- “ DE CE SĂ FIM VOTAŢI ŞI CE LE VOM
OFERI CAND VOM DETINE PUTEREA ? ”

DIN RESPECT PENTRU POPORUL ROMAN IN GENERAL ŞI
ELECTORATUL NOSTRU IN SPECIAL, SUBLINIEM DE LA INCEPUT
CĂ NU DĂM RAŢII ELECTORALE, NU MITUIM
ALEGĂTORII, OFERIM BUCURIA DE A VOTA
SPERANŢA CERTITUDINII CA NU VOR FI
MINŢIŢI DIN NOU.

O DATĂ AJUNŞI LA PUTERE, PROMITEM TUTUROR
CELOR CE NE-AU VOTAT, CĂ PRIN ACTIVITATEA
NOASTRĂ LE VOM REDA DREPTUL DE A TRĂI BINE
ŞI CU DEMNITATE !



Udrea Florin - 0723 815 133

Anonim spunea...

MCP Press Agency

C O M U N I C A T
CU
“ D A R ”

( D e s t e a p t a – t e A C U M , R o m a n e ! )

24 ianuarie 2008

Desi a trecut destul timp de la „ Revolutie ”, cum o numesc in general, ateii, pentru cetatenii romani, acum ai Europei si Americii, nu se vad inca schimbari importante.
A devenit o obisnuinta in societatea romaneasca „ sa ne umflam in pene „ si mai grav, „ sa denaturam realitatea, sa o contaminam ”, ca sa nu ...dezvoltam subiectul.
Se pare ca mergem pe un drum bun, de cand presedintele Basescu preseaza cu revolutiile in justitie si educatie. Cu totii speram sa diminuam fenomenul coruptiei.
Este oare posibil, ca jurnalistii si politicienii sa astepte in acest caz pe dreapta ? Avem in vedere teama jurnalistilor si a politicienilor, ce reprezinta azi o mare problema, atat timp cat acestia sunt urmariti si interceptati de serviciile secrete. Nu cumva schimbarile politice periodice si amenintarea terorista creeaza teama jurnalistilor si tendinta politicienilor de a bloca accesul liber la informatii de interes public ?

Cateva exemple sunt edificatoare :

1. In anul 2005, MCP Press informeaza prin „ Apel la informare corecta in cazul jurnalistilor romani rapiti in Irak ”:
„Dupa aproximativ doua luni de zile, inca nu s-au transmis informatii clare despre starea de sanatate a acestora sau despre autorii provocarii acestui eveniment.
Ar fi interesant sa aflam realitatea acestui caz fara precedent pentru Romania, chiar si dupa eliberarea jurnalistilor, care deocamdata nu sunt suficient sustinuti la nivel de breasla si din aceasta cauza, nici de publicul larg, care ar putea oricand sa-i ajute decisiv”. „ Amos News Romanian Independent Press Agency : Aflati odata cu noi! ”.

2. O alta stire nebuloasa o reprezinta faptul ca: „ Adevarul despre Revolutie si Mineriada a fost ingropat definitiv ”.
Intelegem ca teroristii au fost „invizibili” (nu a fost prins nici un “terorist” care sa fi fost judecat).La fel se va intampla permanent si cu dosarele grele ale coruptilor, raman necunoscute ?

3. Reamintesc unul din obiectivele campaniei internationale „TEAMA FATA DE NOU”, initiata in anul 2007 de catre MCP Press Agency:
• Declararea zilei de 15 august, drept „MOMENTUL COMUNICARII PUBLICE” (MCP), prilej cu care vor fi prezentate diverse publicatii, reviste, ziare, evenimente si orice material fara „TEAMA FATA DE NOU”. Aceasta notificare este vizibila si pe site-ul „Biserica Ortodoxa Libera”.
Nota! Desi in guvernarea anterioara, reprezentantii institutiilor publice au inregistrat documentul campaniei „MOMENTUL COMUNICARII PUBLICE” nici pana azi nu au aparut decat declaratii de intentie,« am ramas doar cu vorbele! »
(SE POATE VERIFICA IN ARHIVE, LA REGISTRATURI !)
Evidentiez numai un principiu, din cele zece, 10 Timeless Life Principles That Will Maximize Your Real Potential (ACHIEVING AUTHENTIC SUCCESS) Dr. Ron Jenson America’s Life Coach, „Sa-ti pese de ceilalti” (Zero in on caring for people).
Presedintele MASS COMMUNICATION POWER, Ec. MIHAIL GEORGEVICI

GEORGEVICI MIHAIL spunea...

RESPECTAREA TRADITIILOR MILITARE
ESTE EXEMPLARA !

2 februarie 2008

In ziua de 1 februarie 2008 a avut loc la Restaurantul Militar Bucuresti o intrunire a ofiterilor de intendenta din Garnizoana Bucuresti si nu numai, cu ocazia aniversarii a 147 de ani de la infiintarea armei.

Precizam ca prin Inaltul Ordin de Zi al domnitorului Alexandru Ioan Cuza numarul 29 din 1 februarie 1861, a fost infiintat « Corpul Ofiterilor de Intendenta ».

O coincidenta, in aceasta zi a fost lansata printr-un comunicat de presa si invitatia de participare la Asociatia « Col.umna Club » (AS. « Col.Club »), organizatie nonguvernamentala ce isi propune sa reuneasca fostele cadre militare care si-au incheiat cariera cu gradul de colonel sau similar acestuia (in structurile militare).

La festivitate au participat personalitati din diverse domenii de activitate, ofiteri activi si in rezerva, printre care fosti comandanti / sefi ai structurilor de intendenta.

Felicitari !

Un semn de respect exemplar pentru traditiile militare si in general, pentru cultura romaneasca.

Sursa : MCP Press Agency,
MIHAIL GEORGEVICI

Anonim spunea...

REZULTATELE MAESTRULUI LIN KAI TING SUNT APRECIATE DE CURSANŢII ŞCOLII QIGONG CU LACRIMI IN OCHI

S-a întâmplat în luna martie 2008.

Oricărei persoane i se poate întâmpla un incident neplăcut: să se împiedice, să alunece şi să suporte un traumatism. În cazul meu, diagnosticul era hematom subdural emisfera stângă cca. 3cm. La aflarea acestei veşti primite de la cei 3 medici, care m-au consultat şi mi-au recomandat o unică şansă, chirurgia, am decis să mă internez la Spitalul Militar Bucureşti.
Atunci s-a petrecut ceva incredibil ! Dumnezeu cred că m-a învăţat că nu trebuie să-mi caut şansele de vindecare la spital. Eram conştient de faptul că afecţiunea mea era gravă şi numai o persoană puternică, cu energie înaltă şi experienţă profesională m-ar putea ajuta în acest caz.
Precizez că din anul 2002 eram practicant al Şcolii Qigong şi am cunoscut nenumărate exemple de apreciere pozitivă la adresa maestrului LIN KAI TING.
Prin urmare, după prima zi de spital, cum s-a luminat de ziuă, am fugit din spital; altfel eram acum posibil, cu numele afişat pe o placă funerară. Dupa numai câteva zile, practicând exerciţiile Qigong, am şi uitat de necazul meu, aşa cum prevăzusem, urmându-mi activitatea în mod normal.

Episodul prezentat s-ar părea pentru unii banal, pentru că acest lucru a fost posibil şi în a 5-a zi a cursului, în ziua de 24 octombrie a.c. când au urcat pe scena de la ARCUB 12 persoane, femei în mare parte. De reţinut, după câteva minute, acestea au primit energia necesară din partea maestrului, realizându-se însănătoşirea lor rapidă şi binenţeles, mult dorită.

Cu aplauze prelungite şi cu lacrimi în ochi, toţi cei prezenţi în acea seara de toamnă, şi-au manifestat mulţumirea pentru efectele obţinute în urma practicii qigong.
Printre aceştia, mă aflam şi eu, de această dată, doar ca spectator !

Mulţumesc bunului Dumnezeu care l-a învăţat pe maestrul LIN KAI TING să ajute semenii, să le arate calea unei fericiri adevărate utilizând forţa minţii, a gândirii pozitive. Dacă astfel de cazuri reale sunt tot mai numeroase, atunci cu siguranţa veţi intelege de ce relaţia cu Divinitatea nu este întâmplătoare !

Chiar dacă sunt înregistrat ca un fenomen, totuşi…acum sunt ok !

Felicitări, multă recunoştiinţă pentru harul cu care a fost înzestrat şi sănătate, maestrului nostru !

Cu deosebit respect, Mihail GEORGEVICI.

Anonim spunea...

MASS COMMUNICATION POWER

Campanie pentru “ MASS – MEDIA CURATĂ ”

19 noiembrie: Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor

În goana după senzaţional şi profituri tot mai mari, ne-am obişnuit să denaturăm realitatea.

Vă prezentăm unele fapte negative care nu ne onorează şi le combatem !

1. Prezentarea, cu regularitate, la buletinele de ştiri a aspectelor negative ale realităţii, comentate subiectiv, părtinitor sau sentenţios.
2. Vicierea imaginii României în lume, prin prezentarea unor opinii neautorizate, care eticheteaza un popor întreg după comportamentul individual al unor români, sau mai grav, al unor rromi certaţi cu legea.
3. Repetarea aceloraşi ştiri negative într-un interval de timp mai mare sau mai mic.
4. Generalizarea periodică a unor nereguli, ca şi cum ar fi o regulă de urmat sau o trasătură a caracterului naţional.
5. Preluarea unor informaţii neverificate de la persoane interesate şi subordonate triunghiului corupt – om politic - om de afaceri – reprezentant mass-media, care denaturează atenţia de la adevăratele cauze ale evenimentelor.
6. Adeseori, vedem cum emisiuni lipsite de profesionalism, au drept protagonişti, unele dintre personaje, cetăţeni certaţi cu limba română, având un vocabular cu iz de mahala, unde sunt dezvăluite informaţii legate de viaţa privată sau despre procese aflate pe rol.
Avertizăm că nu se poate face justiţie cu televizorul şi nici influenţa mersul unei anchete prin tot felul de manevre ori diversiuni care ţin de pretextul investigaţiei jurnalistice. Ne întrebăm pe bună dreptate, dacă nu cumva şi mass-media nu şi-a dezvoltat capitalismul ei clientelar.
7. Să ne abţinem în a subaprecia instituţiile statului, a favoriza anarhia şi grupurile de interese speciale care urmăresc distrugerea forţei şi autorităţii statului naţional român ca stat de drept şi democratic.
8. Dupa cum ştim, legea fundamentală a statului, Constituţia României, prevede clar la articolul (30), alineatul (6) « libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine »; alineatul (7) « sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la acte de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţa publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri ». De asemenea, în articolul (31), alineat (3), se prevede că « dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie ale tinerilor sau siguranţa naţională ».
9. În acest context, propunem înfiinţarea unui organism cu autoritate juridică« Consiliul Naţional Antimanipulare », la fel cum există « Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării », care să aibă în vedere descurajarea războiului mediatic, imagologic, axiologic şi ideologic, a intoxicării opiniei publice prin neinformare, dar şi suprainformare.
10. Ne adresăm Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, pentru aplicarea prerogativelor constituţionale, menţionand articolul (30) alineat (5) care prevede ca « legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării ».

Revine o mare responsabilitate Parlamentului de a modifica şi completa legea protecţiei informaţionale, consultând « societatea civilă şi academică ».

Opinia persoanelor interesate de această campanie va fi publicată în ţară şi străinătate.

Preşedintele MASS COMMUNICATION POWER

Mihail Georgevici

Anonim spunea...

Vrem să respectăm, nu să manipulăm cetăţenii !

20 Decembrie 2008
Acest articol face parte din programul "MERITUL CETĂŢEANULUI PUTERNIC" ce va evidenţia libertatea de exprimare a cetăţenilor începând cu anul 2009 şi va fi difuzat în întreaga lume. ( Iniţial a fost prezentat pe site-ul « NETLOG »).

< La câteva zile după desfăşurarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008 >


Vă prezint câteva puncte de vedere în legătura cu articolul pe care l-am publicat:
« Campanie pentru mass-media curată » la care nu se primesc răspunsuri încă, în România !!! (atât timp cât există corupţie şi binenţeles, "MANIPULARE" la toate nivelurile).

1. Reformarea politică este posibilă dar, din păcate, corupţia rămane...

2. Faptul că nu a răspuns nici un reprezentant al unei instituţii publice la acest articol, este un lucru la care te aştepţi din anumite motive, în actuala democraţie.

V-aţi întrebat desigur, de ce nu doresc să răspundă, nici măcar dacă au primit acest material, reprezentanţii mass-media, care ar fi trebuit să reacţioneze fără întârziere.
Absenteismul dreptului la replică, reflectă printre altele, după părerea mea lipsa de responsabilitate socială a unor persoane, dar şi de transparenţă în aflarea adevărului
din societatea românească.

3. Interesant, deşi am atras atenţia asupra faptului că aştept un răspuns la acest material de presă, totuşi, acest lucru nu a fost posibil. Este oare normal ?

4. Când reuşim acest lucru într-o ţară europeană şi cine ar fi cei care ne-ar ajuta ?

5. Aviz amatorilor cu responsabilităţi în acest sens, trebuie să ne respectăm mai mult, dacă ne dorim un trai la stardarde europene !

Consider că trebuie să ne schimbăm noi, înainte de toate ! Vrem şi...fapte concrete în interesul opiniei publice !

Atenţie, răspunsurile la acest material vor fi publicate !


Cu stimă, Mihail Georgevici (WWW.mcppress.ro)

Preşedintele “MASS COMMUNICATION POWER”

Anonim spunea...

Fundaţia MCP (MASS COMMUNICATION POWER)trece în cel de-al 12-lea an de activitate şi urează tuturor prietenilor săi, LA MULŢI ANI !

Decembrie 2008


Dragi prieteni,

Avem plăcerea să vă informăm că începând cu anul 2009, cetăţenii, instituţiile publice, organizaţiile, printr-o mai bună comunicare, ar putea să beneficieze de mari performanţe.

Vă informăm că materialele transmise de MCP Press Agency au generat efecte mediatice atât pe plan intern cât şi internaţional.

Ca urmare, vă prezentăm doar câteva aspecte ale realităţii obiective, cum ar fi:

1) la nivel naţional, după publicarea articolului "Noutate ! Începând cu anul 2008, funcţionează pe site-ul NEOGEN.RO , "Clubul CU VEŞTI BUNE ", (http://incepandcuanul2008maimultevestibune.blogspot.com), au avut loc dezbateri parlamentare şi mai mult decât atât, au fost întreprinse unele măsuri legislative,

2) la nivel internaţional, la numai un an după difuzarea comunicatului trustului nostru de presă, postat pe site-ul « Curaj.Net - Exprimă-te ! », încă din ziua de 15 ianuarie 2007, intitulat " ÎN MEMORIA LUI Dr. MARTIN LUTHER KING", a fost ales noul preşedinte al SUA, Barack Obama. (http://mcppress.blogspot.com).

Organizaţia noastră este interesată de mediatizarea problemelor importante cu care se confruntă cetăţenii şi va cere în acest sens o mână de ajutor real din partea politicienilor.
Deşi continuăm să facem lobby pentru România, până în prezent nu am cerut donaţii sau sponsorizări, deoarece nu urmărim interese financiare, avem caracter apolitic şi nonprofit.

Cu acest prilej, vă semnalăm şi un aspect neplăcut, care din pacate, este tolerat de unele persoane şi pe care îl combatem; manipularea, << jocul unor grupuri de interese >> cu nume celebre sau ascunse…în dauna interesului public.

În acest sens, vă rugăm să ne sprijiniţi în limitele posibile, în derularea campaniei cu caracter permanent "MERITUL CETĂŢEANULUI PUTERNIC" ( MCP ) (http://vremsarespectamnusamanipulamcetatenii.blogspot.com).

Vă propunem o implicare activă, concretă şi transparentă în prezentarea adevărului în cazul problemelor importante din cadrul comunităţii. Încercăm cu sprijinul potenţialilor sponsori,
să găsim soluţiile de îmbunătăţire a vieţii românilor şi de prevenire a unor posibile pericole.

Dorim să vă alăturaţi iniţiativei « MCP » . Avem speranţe că vom îmbunătăţii imaginea României, mai ales că numărul susţinătorilor acestei campanii naţionale este în creştere continuă. Persoanele care vor sprijini campania « MCP », vor fi evidenţiate cu titlul; "MERITUL CETĂŢEANULUI PUTERNIC" şi rezultatele vor fi intens mediatizate în ţară şi străinătate.

Sperăm să aveţi parte numai de bucurii în aceste zile de sărbătoare, vă aşteptăm cu interes şi vă mulţumim ! La mulţi ani fericiţi, cu sănătate şi realizări pe toate planurile !

(WWW.mcppress.ro, agency@mcppress.ro, 0723 945 840).


MIHAIL GEORGEVICI, Preşedintele MASS COMMUNICATION POWER

Anonim spunea...

RUSINE PENTRU MASS-MEDIA, DE CE ?

Articol primit la sediul MCP Press Agency

Acest material reprezinta al doilea raspuns la < CAMPANIE PENTRU MASS-MEDIA CURATA > (http://ro.netlog.com/2007MIGIS1/blog/blogid=682975) si din acest motiv l-am postat in “ CLUBUL COMUNICARII LIBERE ” azi, 20 februarie 2009.

Mentionez ca primul raspuns l-am primit de la domnul Dan Calin, redactor sef, asa cum se arata in articolul din data de 01.02.2009,

< In sfarsit, primul raspuns la articolul:
"Campanie pentru mass-media curata" ! >



Subject: Rusine pt. mass-media.......


Avelo Bahtalo Elvetia !
Rusine pentru mass-media manelizata din Romania !
Presa din Franta a inceput sa ne catalogheze tigani acum 15 ani.
Presa din Italia nu ne scoate din tigani, iar elvetienii ne spun ciori si corbi.
Norvegienii se plang ca sunt victime ale inselaciunilor din partea tiganilor romani care le vand cupru pe post de aur.

Toate aceste natiuni au insa un numitor comun: presa locala, ziaristii din aceste tari, isi apara conationalii, aratand cu degetul Romania, natiune care in proportie de 70 % ajunge in Europa sa se identifice cu sintagma de "Tzigania" sau tara tiganilor europeni.

Cum s-a ajuns aici ? Nu discutam despre impotenta diplomatiei romanesti care, si-a facut o traditie din a fi una din cele mai, nu slabe, ci fricoase, lipsite de reactie diplomatii europene, care nu face mai nimic sa apere pozitia romanilor in lume [ in Elvetia ciorile de romani sunt striviti in presa de o saptamana si nu exista inca nici o reactie oficiala a MAE, ca doar de aia platim taxe si impozite ], ci discutam despre faptul ca, in Romania, este poate singura situatie in care mass-media, nu numai ca nu ia apararea romanilor care tind sa fie identificati cu etnia rroma, insa promoveaza o Romanie manelista.
Discutam cu un prieten, manager la o companie elvetiana din Romania, care, pe marginea atacurilor la adresa romanilor din Elvetia, despre care am scris aici http://www.urbaniulian.ro/2009/01/07/presa-elvetiana-s-a-dezlantuit-in-atacuri-furibunde-la-adresa-ciorilor-de-romani-mae-somata-de-intervina-oficial, mi-a transmis aceste lucruri :

"Draga Iulian,
Vad si remarc, pe buna dreptate, ca romanii sunt supusi unui tir de acuzatii ingrijoratoare in Elvetia. Sincer este prima oara cand in tara mea, conationalii mei se pronunta cu asemenea agresivitate la adresa unei natiuni europene, insa, hai sa vedem cum s-a ajuns aici. Eu, stii bine, lucrez si locuiesc in Romania de 5 ani.

Dragule, sunt socat de faptul ca, in presa romana, nici macar un singur ziar nu a scris editoriale de atitudine fata de linsajul mediatic la care sunteti supusi in Elvetia.
Sunt surprins sa vad ca oficialii din politica voastra externa se fac ca nu vad si ca nu aud, si nu se declara, oficial, macar ingrijorati de escaladarea acestor lucruri la adresa romanilor in presa elvetiana.

Pai daca voi nu va aparati, cine sa va apere ? Stii de exemplu faptul ca, au existat luari de pozitie din partea presei germane, adica au ajuns ziaristii nemti sa-i apere pe romani, in vreme ce ziaristii vostrii nu spun nimic ? Pentru un elvetian este o chestiune ciudata, pe care o poate elucida doar traind in tara voastra.
Pentru ca, sa ma ierti insa, programele voastre TV abunda de productii centrate pe imaginea tiganilor.

De Revelion am vazut o chestiune groteasca, am vazut cum niste valori istorice ale romanilor, erau jucate de catre niste celebritati locale carora voi le spuneti manelisti.
Fetita mea invata la scoala germana din Bucuresti, iar colegii ei discuta in pauze despre aventurile unei printese in filmul Inima de Tigan.
In ziarele voastre, nuntile, divorturile si viata tiganilor fac cap de afis, astfel incat intreaga imagine a tarii este construita in jurul lor, astfel incat, cum vreti sa nu fiti identificati cu ei ; adica, cultura voastra ca popor deja este asimilata de cultura tiganilor romani, si cred ca este un eveniment unic, in care o etnie fara civilizatie sa domine un intreg popor si aici ma refer la faptul ca, vina o poarta mass-media care este centrata si preocupata sa faca audienta, exacerband la maximum imaginea tiganilor, astfel incat, in mod firesc tara voastra a ajuns sa fie asimilata cu locul de bastina al tiganilor europeni."

Sinuosul drum al lebedei din Austria catre graterele faraoancelor si magraonilor a trecut invariabil prin presa romana. Iata ca aceasta goana dupa audienta, care implica scoaterea in prim-plan al non-valorilor, al manelistilor, au adus Romania la stadiul de cultura facuta sub coviltirul carutei.

Mega-productii gen Inima de Tigan sau Regina, nu trebuie sa uitam ca au avut audienta maxima de exemplu in ziua alegerilor, atunci cand ROMANII [ nu rromii ] nu fost mai preocupati sa nu rateze episodul respectiv, decat sa isi exercite dreptul la vot.

Am facut aceasta paralela pentru ca, in cursul acestei dimineti am discutat telefonic cu Ambasadorul Romaniei la Berna.

Domnul Sava, s-a declarat incantat de faptul ca sunt preocupat de imaginea romanilor in Elvetia, si sincer mi s-a parut a fi un diplomat, care este plin de intentii bune, insa este cam legat de maini si de picioare. Asta pentru ca, dansul mi-a spus ca a informat MAE despre ceea ce se intampla in presa elvetiana la adresa romanilor [s-au lipit ostentativ afise infatisand ciorile de romani inclusiv pe strazile oraselor elvetiene ] si asteapta o reactie a oficialilor romani. Insa, interesante sunt cifrele avansate de domnia sa, care ne demonstreaza faptul ca, Elvetia chiar era ultima tara din Europa care avea dreptul sa ne catalogheze drept ciori, si sa discute, despre un referendum care sa interzica cetatenilor romani, dreptul la libera circulatie pe teritoriul tarii lor.

Astfel pe piata muncii din Elvetia exista circa 750000 de muncitori straini, in aceasta tara posibilitatea de a muncii la negru fiind redusa.
Din acesti 750000 de muncitori straini din Elvetia, doar putin peste 3900 sunt romani, adica sub un procent, astfel incat prezenta romanilor este extrem de redusa.
Insa, din acesti 3900 de romani care muncesc in Elvetia, si din cauza carora nu mai au loc sa respire elvetienii, in proportie de 90 % sunt oameni de o inalta probitate profesionala si morala :
manageri MBA, profesori, medici adica romani care reprezinta cu cinste tara noastra. Este evident astfel faptul ca, cel putin in cazul acestor atacuri xenofobe din presa elvetia, MAE trebuia sa intervina, pentru ca romanii se simt efectiv abandonati de toata lumea, adevarati fii ai ploii.

Un profesor roman care preda la catedra unei universtitatii din Berna imi spunea : " Am invatat la Oxford, predau de peste 20 de ani, insa nu am crezut ca o sa apuc ziua in care, la curs, studentii sa ma intrebe daca nu cumva si eu am rude tigani in familie ! Nimeni nu ne apara, nici presa romana, nici autoritatile romane, nimeni, astfel incat nu ne mai ramane decat sa ne punem cenusa in cap, sau sa renuntam pur si simplu sa mai declaram ca suntem romani ! Inainte de '89 eram priviti cu simpatie aici, noi romanii, eram considerati oameni eminenti, insa in numai 20 de ani, am ajuns sa primim in bloc eticheta de tigani.
Si cum sa nu o faca, daca in presa romana nimeni nu vorbeste de romanii de succes, de romanii inteligenti, si asta pentru ca ziarul se vinde numai daca il are pe prima pagina pe Guta, Minune, etc. Eu refuz sa ma las manelizat, insa asta se pare ca este echivalent cu a renunta sa ma mai consider roman.
Tara mea se cheama Romania, nu RRomania!"


Dati mai departe !

Asa poate ajunge si la un ilustru oficial, care sa ne apere CA DOAR DE ACEEA II PLATIM NU ??????????????


Dani Constantin

004-0722-433349 mobil
004-031-8160319 fax
daco16@gmail.com


Sursa: MCP Press Agency, Mihail GEORGEVICI

GEORGEVICI MIHAIL spunea...

De ce nu se respectă drepturile pensionarilor militari ?



♣ Extras din:
“STARE DE ALERTĂ”

MESAJ


ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ a CADRELOR MILITARE în REZERVĂ şi RETRAGERE (ANCMRR) Alexandru Ioan Cuza, structură asociativă reprezentativă a celor peste 80 de mii de pensionari militari proveniţi din Ministerul Apărării Naţionale, apreciază că se impune, pentru prima dată de la înfiinţare în 1925 şi reînfiinţare în 1990, să iasă în mass-media cu o atitudine oficială de protest, generată de campania denigratoare şi de umilire a armatei, a cadrelor militare în rezervă şi în retragere, a pensionarilor militari.
.............................................................................................................................................................

Menţionăm că A.N.C.M.R.R. are relaţii fructuoase cu Ministerul Apărării Naţionale, se bucură de o largă înţelegere din partea conducerii ministerului, dar credem că în momentul de faţă a acceptat cu destulă uşurinţă măsurile salvatoare propuse de Guvern.

Faţă de aspectele sus menţionate, în sumar, A.N.C.M.R.R apreciază că se impune şi cerem în regim de urgenţă retractarea acuzelor faţă de cadrele militare în rezervă şi retragere şi pensionarii militari proveniţi din Ministerul Apărării Naţionale, acceptarea particularităţilor serviciului militar şi disocierea acestora totală de celelalte segmente sociale de pensionari acuzaţi public.

Considerăm necesară o înţelegere superioară a condiţiilor particulare din armată care impun reglementări speciale referitoare la condiţiile de muncă, de salarizare şi pensionare existente, asigurându-se în acelaşi timp şi o atractivitate faţă de „hulita” cariera militară în prezent.

Suntem hotărâţi să menţinem „starea de alertă” şi în spiritul crezului nostru „deviza” “PATRIE, ONOARE, DEMNITATE”, să continuăm lupta apelând la judecata instanţelor naţionale şi europene pentru asigurarea drepturilor consfinţite prin CONSTITUŢIA ROMÂNIEI şi dobândite prin lege.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne călăuzească în continuare paşii spre BIRUINŢĂ !

Notă: Acest mesaj a fost înaintat Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului şi mass-media româneşti.

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A CADRELOR
MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE
Alexandru Ioan Cuza

Preşedinte, General (rtr) Dr. Mihai ILIESCU

♣ Nu întâmplător, acelaşi punct de vedere este împărtăşit şi de reprezentanţii “ASCOL Club”, organizaţie a cadrelor militare în rezervă din structurile: apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
♣ Mesajul prezentat de A.N.C.M.R.R. va fi mediatizat intens în cadrul campaniei de informare cu caracter permanent: „MERITUL CETĂŢEANULUI PUTERNIC” (http://comunicatmcppressagency.blogspot.com), atât în ţară cât şi în străinătate.



Sursa: MCP Press Agency

Mihail GEORGEVICI, preşedintele Fundaţiei MCP (MASS COMMUNICATION POWER)

Anonim spunea...

Femeile susţin exemplar interesul public.


Iată dovada interesului manifestat de femei faţă de subiectele importante ale realităţii, faţă de unele aspecte concrete ale acesteia, referitoare la îndeplinirea unor idealuri de progres şi prosperitate ale cetăţenilor: ( http://femeilesusinexemplarinteresulpublic.blo... )

1`. a doua zi după primirea materialului campaniei de informare “MERITUL CETĂŢEANULUI PUTERNIC” transmis pe toate canalele mass-media începând cu prima zi a anului 2009, în care s-a specificat clar ca răspunsurile reprezentanţilor instituţiilor statului vor fi publicate în ţară şi străinătate,
( vezi CAMPANIA MCP & CEI 3322 DE PRIETENI = ECOURI
http://ro.netlog.com/2007MIGIS1/blog/blogid=764...- )
vă prezint un mesaj care ne onorează;

CANCELARIA PREŞEDINTELUI BUCUREŞTI, 24.02.2009

Domnului Mihail Georgevici

Preşedinte al Fundaţiei MCP

Doresc să vă informez că scrisoarea dumneavoastră a fost primită de către Preşedintele Camerei Deputaţilor - Doamna Roberta Anastase. În acelaşi timp, vă transmit aprecierea interesului deosebit arătat de dumneavoastră, pentru temele amintite.

Cu toata consideraţia,

Narcis Munteanu,
Consilier

Cancelarie Preşedinte Camera Deputaţilor
Telefon: 021 414 1818, Fax: 021 414 1821, E-mail: narcis.munteanu@cdep.ro

2. cu prilejul candidaturii la Preşedinţia României, distinsa doamna om politic Lia Roberts, prima şi singura încă, în alegerile prezidenţiale româneşti, în prezent liderul unui partid important de pe continentul american, a rostit cuvintele: “Speranţa pentru România se menţine !” (Acest moment a fost consemnat de către un reprezentant al MCP Press Agency cu prilejul unei manifestări ce a avut loc la sala ARCUB din Bucureşti).

3. in luna aprilie a.c. Mama preşedintelui Partidului Noua Generaţie, a afirmat într-o anumită împrejurare, precum în poezia “Muma lui Ştefan Cel Mare”, următoarea frază:

“- Gigi, primeşte te rog mâna pe care ţi-a întins-o domnul Vadim !”

PS. Urmează să vă informăm şi cu alte consemnări remarcabile şi chiar cu realizări ale campaniei de informare cu caracter permanent “MERITUL CETĂŢEANULUI PUTERNIC”!

Un iubitor de oameni puternici şi patrioţi, http://www.neogen.ro/group/13721/view-posts/20...

Preşedintele Fundaţiei MCP (MASS COMMUNICATION POWER)
Ec. Mihail Georgevici

Anonim spunea...

Un articol ce trebuie citit "ACUM CU ATENTIE" !

Azi duminica 17 mai a.c. am avut curiozitatea sa urmaresc:

"Cele mai citite articole din ultima saptamana pe 9AM"


Va prezint raspunsul unei persoane la subiectul:

Da ! Da a gluma PROASTA !

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politic...

Comentariu pe articolul
Vadim Tudor 'presedinte', Becali 'prim-ministru'

Trimis de Sorina_Luca la 9 Mai 2009, ora 21:00 |
Ai alta varianta mai buna?
Decat D-nul Vadim la Presedentie?
Ma uimiti, daca nici la 20 de ani de la revolutie nu stiti sa votati.
Sau ii votati tot pe cei care au mai fost?
Tara asta merita sa fie condusa de un om care isi iubeste neamul, care este crestin.
Am fost condusi de un comunist, de un ateu, de un profesor, de un comandant.
Pe cine sa votezi acum?
Sa vedem ce variante avem:
Un comandant, un inginer, un actor, un sociolog.
Raspuns corect: sociolog - Dnul. Vadim
Acum depinde de noi de fiecare ce ne dorim?
Sa continuam sa o ducem din rau in mai rau sau sa schimbam ceva.


Alte comentarii pe articolul Vadim Tudor 'presedinte', Becali 'prim-ministru'

* Succes d-lui Vadim
* Vadim
* MAI OAMENI BUNI CARE MAI AVETI SUFLET BUN GINDITI_VA BINE CA IN TARA ASTA SINGURUL OM CARE MAI POATE SCHIMBA CEVA ESTE D_NUL VADIM
* asa sa fie! mult succes domnului vadim si lui gigi
* vadim
* bravo cred ca dumnezeu tine si cu noi

Cred ca a sosit timpul sa deschidem bine ochii si sa nu mai fim la cheremul nimanui, daca ne dorim cu adevarat sa traim cu decenta, liberi si independenti, SA FIE INTR-UN CEAS BUN !

Motto-ul "Cu oameni mai buni, speranta devine realitate ! ", functioneaza de cand... lumea, am dreptate ?

Anonim spunea...

DE CE SE FERESC POLITICIENII DE FORTA OTV ?

Alaturi de acestia, am observat ca sunt si primarii si chiar trusturile de presa. Nu ma mir de reactia lor, acum doi ani in urma am transmis in toata mass-media articolul: “CAMPANIE PENTRU MASS-MEDIA CURATA”. Nu am primit raspuns nici pana in prezent, desi materialul a fost publicat si in strainatate. Cu toate acestea, o parte din liderii politici si chiar jurnalisti au incercat sa prezinte realitatea din zilele noastre, aceea a existentei grupurilor de interese, la care trebuie sa aderi, daca vrei sa mananci o paine pentru a supravietui sau a te capatui intr-un fel.
Recent, am citit in “The International Harald Tribune” un articol intitulat: Regulile revolutiilor din secolul al XXI-lea.
Cu acest prilej, au fost prezentate cele opt reguli ale vietii politice moderne facandu-se referire si la activitatea presedintelui Venezuelei, Hugo Chavez.
Un capitol interesant este demn de a fi retinut: “Democratia s-a devalorizat. Chavez a organizat mai multe referendumuri si alegeri de cand a sosit la conducere, cu noua ani in urma. Insa atunci cand puterea legii este absenta, cand transmisiunile posturilor de televiziune sunt cenzurate, cand certificatele de nastere si cartile de identitate pot fi cumparate pentru cateva sute de dolari, cand zeci de miliarde de dolari lipsesc din bugetul national, cand sistemul judiciar este supus si cand coruptia reprezinta un stil de viata – democratia si nepotismul se apropie mai mult ca oricand. Noile formulari – “democratia suverana” a Rusiei sau “democratia socialista” a lui Chavez - nu fac altceva decat sa ascunda acest fapt. (Din revista “Esential”, rubrica “Cultura”).
Dupa cum stim, marea majoritate a populatiei necajite si manipulate politic isi doreste un partid care sa le apere interesele si nu unul cu traditie nationala doar in titulatura.
Cetatenii Romaniei asteapta in continuare realizarea acestui deziderat.
Este socant cum toti reprezentantii partidelor se ocupa de protectia sociala, iar aceasta, din pacate, departe de standardele UE si NATO, nu se abordeaza decat declarativ si prea putin in realitate.

Faptul ca acest post de televiziune OTV, al poporului, nu este luat in seama de cei din conducerea tarii, politicieni, guvernanti si reprezentanti mass-media – constituie o discriminare fara precedent in Romania, de aceea propun mediatizarea larga a acestui material, pe toate canalele mass-media si in intreaga lume !

Nu trebuie sa ignoram forta poporului, NU VOM SCAPA DE EA, NICI IN MORMANT…
acum si nu alta data, sa tinem seama ca:
"Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta."Woody Allen ”
Felicitari prof.dr. Cojocaru si jurnalistului Barbu Tudor, care au reusit sa mobilizeze masele in drumul lor catre victorie, sa polarizeze atentia publica, am in vedere propunerea de initiere a partidului cu P la puterea a treia, “PARTIDUL PUTERII POPORULUI” !

Va multumesc pentru aceasta initiativa si mult succes,

Mihai Georgevici, MCP Press Agency
Fondatorul campaniei de informare “MERITUL CETATEANULUI PUTERNIC”